TELEFOANE: Redacție 021 410 23 84 / Tipografie 021 315 25 10 / Librărie 021 305 37 03

Câte ceva despre carieră și infantilism

DSC_0944Momentele importante din viață – frumoase, rebele sau macabre – nu le uităm niciodată. Le motivăm prin detaliile lor contextuale, găsite pe moment sau ulterior, chiar dacă amintirile se diluează în timp. Apoi, din plăcerea de a șarja importanța lor, trecem la exagerări, mai mici sau mai mari. Fiecare din noi luptă intens pentru a ocoli tentația înfloriturilor de tot felul. Uneori reușim, dar foarte puțin. Sadismul uman (implicit cel social) îmbată rațiunea, o moleșește și o transformă în infantilism.
În aceste zile, canalele media au început seria dezbaterilor pe tema admiterii în învățământul superior. Credem că substantivul „dezbatere” este prea prețios, dar cititorii înțeleg că îl folosim din delicatețe. Mai exact, materialele de presă pe acest subiect curg pe bandă rulantă și le putem categorisi ca fiind simple clasamente, făcute după părerea unora care nu prea au tangențe cu Educația.
Un cititor ne-a transmis un comentariu prin care constata că presa este manipulată și că, la rându-i, manipulează. Despre acest lucru învață și studenții la jurnalism. Nu e nicio îndoială în această privință când citești un titlu de genul „Care sunt facultățile inutile, fără perspectivă pe piața muncii?”. Apoi, articolul enumeră specializările căutate și necăutate de către angajatori. Mesajele din textele cu pricina sunt directe și dictatoriale. Spre exemplu: „Tineri, țara și Europa au nevoie de informaticieni!” sau „Tineri, țara și Europa NU au nevoie de actori!”; „Tineri, țara și Europa au nevoie de agronomi!” sau „Tineri, țara și Europa NU au nevoie de literați și compozitori!”; „Tineri, țara și Europa au nevoie de ingineri textiliști!” sau „Tineri, țara și Europa NU au nevoie de filosofi și matematicieni!”; „Tineri, țara și Europa au nevoie de fotomodele!” sau „Tineri, țara și Europa NU au nevoie de pictori și sculptori!”… Și tot așa mesajele imperative curg pe pagini întregi.
După cum se poate observa, optica privind orientarea tinerei generații spre viitoarea carieră nu s-a schimbat deloc. Înainte de 1990 se făceau, încă din primii ani de liceu, campanii excesive în favoarea științelor exacte și în detrimentul celor umaniste. Mai mult, precum în „Diavoliada” lui Bulgakov, liceenii, care dădeau de înțeles că nu vor să urmeze metalurgia sau electromagnetica, erau marginalizați, chinuiți intenționat cu note proaste, puși la zid pentru că nu se aliniază, ei și părinții lor, directivelor partidului și nevoilor sociale de atunci. După gândirea noastră, începem să revenim la această performanță de altădată. Dar în alți termeni.
Știm că nevoile societății se schimbă de la an la an. Tot societatea umană este aceea care a creat și dezvoltat în istoria existenței ei căi proprii, tehnice și culturale, de exprimare. Indiferent de cum este privită și analizată problema, la mijloc se află un element care de cele mai multe ori ne scapă: munca. Iar un om normal, într-o societate normală (dorim să credem că nu anormală), fuge de muncă atunci când este obligat să facă ceea ce nu-l pasionează.
Mama noastră s-a îmbolnăvit rău de supărare când a aflat că am intrat la Litere și că nu ne-am dus la Medicină sau Politehnică.

1,436 total views, 0 views today

Tagged

About Alexandru CALMÂCU

Alexandru Calmâcu este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti pe Educaţie, cu o experienţă în presă de peste 25 de ani, timp în care a lucrat pentru instituţii media precum Agerpres (unde a fost corespondent de război în Transnistria), Evenimentul Zilei, Gardianul şi Puterea. Din 2011 predă Genurile presei scrise la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, iar din 2012 ocupă funcţia de redactor şef al Editurii Universităţii din Bucureşti.

View all posts by Alexandru CALMÂCU →

Alte articole

Lasă un răspuns