TELEFOANE: Redacție 021 410 23 84 / Tipografie 021 315 25 10 / Librărie 021 305 37 03

Lansare de carte – “Vise în paragină” de Alexandru Calmâcu

Profesorul Alexandru Calmâcu, redactor şef al Editurii Universităţii din Bucureşti, a lansat vineri, 22 mai, volumul “Vise în paragină”, o colecţie de editoriale în care sunt prezentate şi satirizate întâmplări inedite inspirate din evoluţia societăţii româneşti postcomuniste. Cartea îmbină stilul publicistic cu cel beletristic pentru a prezenta într-o notă tragicomică condiţia sistemului de învăţământ din România, precum şi alte teme sociale.

„Experienţa de ziarist este importantă în identificarea detaliilor, a particularităţilor ce definesc atât comportamentul uman, cât şi cel social. Aceste amănunte sunt fireşti şi nefireşti, obişnuite şi neobişnuite, de multe ori trecem pe lângă ele şi nu le observăm. Fără o pregătire jurnalistică, perceperea semantică a mediului, a discursului cotidian nu reacţionează, este incapabilă să coreleze particularul cu generalul, şi invers. Formularea mesajului, dat de realitatea imediată, şi transmiterea lui, prin mijloace literare proprii şi cu impact, nu ar fi posibilă fără un exerciţiu constant, în tehnica de elaborare lingvistică şi construcţie narativă”, a afirmat Alexandru Calmâcu.

De asemenea, renumitul clasicist, Liviu Franga, cel care semnează prefaţa volumului “Vise în paragină” a apreciat: “Două sunt componentele care nu lipsesc din acest tipar structural niciodată: nucleul narativ, întotdeauna anectodic, de cele mai multe ori autoreferenţial, pe de o parte; concluzia etică, explicit formulată în majoritatea cazurilor, de regulă concisă la extrem, uneori implicită, absentă formal, pe de altă parte”, apreciază renumitul clasicist, Liviu Franga, cel care semnează prefaţa volumului “Vise în paragină”.

Evenimentul a fost marcat printr-o festivitate organizată la Casa Universitarilor din Bucureşti, la care au luat parte Liviu Papadima (prorector al Universităţii din Bucureşti), Dan Mircea Cipariu (scriitor, preşedintele Secţiei de poezie a Uniunii scriitorilor din România, filiala Bucureşti), Doru Mareş (scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România), precum şi invitaţi de onoare, oameni politici şi reprezentanţi ai societăţii civile apropiate de Educaţie şi Cultură.

Alexandru Calmâcu a mai publicat volumul “Critica Educaţiei” (Editura Paralela 45, 2010), prima lucrare ce realizează o adevărată “radiografie” a sistemului de învăţământ românesc şi transformările sale de la comunism la capitalism, precum şi romanul dicronic “Cronică despre alb sau negru”, volum recent apărut la Editura Tracus Arte.

Alexandru Calmâcu este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti pe Educaţie, cu o experienţă în presă de peste 25 de ani, timp în care a lucrat pentru instituţii media precum Agerpres (unde a fost corespondent de război în Transnistria), Evenimentul Zilei, Gardianul şi Puterea. Din 2011 predă Genurile presei scrise la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, iar din 2012 ocupă funcţia de redactor şef al Editurii Universităţii din Bucureşti.

1,971 total views, 2 views today

Tagged

Alte articole

Lasă un răspuns