TELEFOANE: Redacție 021 410 23 84 / Tipografie 021 315 25 10 / Librărie 021 305 37 03

Premiu pentru proiect ştiinţific publicat la EUB

Universitatea din Bucureşti a primit Diploma de Excelenţă pentru proiectul CNIV 2017 „Noi tehnologii în educaţie şi cercetare” (categoria „Dezvoltarea de proiecte de formare a cadrelor didactice”, la învăţământul universitar), în cadrul Galei Premiilor Edumanager.ro 2017, desfăşurate pe 22 noiembrie 2017 în prezenţa ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop.

Proiectul este printre cele 56 de proiecte câştigătoare, din cele 130 înscrise la 9 categorii pentru învăţământul universitar şi la 16 categorii pentru învăţământul preuniversitar. Jurizarea s-a realizat de comisii de specialitate, cu competenţe pentru categoriile pe care le-au evaluat, alături de editorii portalului Edumanager.ro.

Proiectul CNIV s-a finalizat cu tipărirea volumului de lucrări de e-Learning la Editura Universităţii din Bucureşti şi cu Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, desfăşurată în parteneriat cu Universitatea ,,L. Blaga” din Sibiu, Facultatea de Inginerie, la 29 octombrie 2017.

„Proiectul CNIV a fost iniţiat în anul 2003 la Universitatea din Bucureşti, având ca obiective principale promovarea de tehnologii şi metodologii inovative în educaţie, în cercetare şi în perfecţionarea continuă, atât în mediile preuniversitar, respectiv universitar, cât şi în mediul de afaceri. Începând cu anul 2006, se desfăşoară simultan cu proiectul CNIV şi forma internaţională ICVL (International Conference on Virtual Learning). Anual, ambele proiecte se finalizează cu volume de lucrări ce sunt tipărite la Editura Universităţii din Bucureşti: volumul CNIV (ISSN 1842-4708) şi volumul ICVL (ISSN 1844-8933), ultimul indexat ISI Thomson. Mulţumim editurii pentru profesionalismul de care dă dovadă în realizarea de excepţie a celor 2 volume”, a declarat, printre altele, conf. univ. dr. Marin Vlada, coordonatorul proiectelor CNIV şi ICVL, desfăşurate de Universitatea din Bucureşti.

434 total views, 10 views today

Tagged

Alte articole

One thought on “Premiu pentru proiect ştiinţific publicat la EUB

  1. Iuliana Ciubuc

    Felicitari, d-le prof. Marin Vlada! Ma bucur ca am participat la Sibiu, la un proiect atat de valoros si am mai obtinut si premiu!

    Reply

Lasă un răspuns