TELEFOANE: Redacție 021 410 23 84 / Tipografie 021 315 25 10 / Librărie 021 305 37 03

EUB la Muzeul semnului de carte – Semne de carte EUB, exponate într-un muzeu virtual

indexÎn miezul verii lui 2013, Caravana Cărții Științifice a Editurii Universității din București (EUB) a trimis o solie – de hârtie – către Le Musée du Marque-Page (Muzeul Semnului de Carte), site care prezintă semne de carte pe diverse teme culturale și artistice (în parte provenite de la edituri) din peste 50 de țări de pe toate continentele.

Caravana EUB a putut valorifica această insolită oportunitate de promovare a cărții datorită faptului că, în noua formulă de lucru a EUB, inaugurată anul trecut, fiecare exemplar de carte tipărită este însoțit de câte un dreptunghi din carton ce conține titlul apariției, sigla și detalii de contact ale editurii, adresa librăriei online, date despre centrul de vânzare.

În lumea virtuală a muzeului menționat și-au aflat locul mai mult de 60 de semne de carte EUB (consemnate la litera U, inițiala Universității), variate ca aspect, fonturi, culori. Ele sunt reprezentative pentru aparițiile editoriale 2012-2013 din domeniile științe ale naturii și mediului, științe exacte, limbi și literaturi străine, științe socio-umane și ilustrative pentru acte ale unor manifestări științifice (naționale, bilaterale, internaționale), serii de volume, reeditări, interdisciplinaritate, cărți în limba română și în limbi străine de largă sau restrânsă circulație.

Editura Universității din București (EUB) adresează mulțumiri către Le Musée du Marque-Page, care, prin postarea pe internet a materialului legat de EUB, contribuie la răspândirea universală a  informației despre Editură, despre Universitatea din București, despre știința românească.

Pentru mai multe detalii, click aici.

1,024 total views, 2 views today

Tagged

Alte articole

Lasă un răspuns