Caravana Cărții Științifice, inițiată și organizată de către Editura Universității din București (EUB), își continuă itinerariul.
Joi, 1 noiembrie 2012, Caravana Cărții Științifice poposește în holul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (pe deja celebrul etaj 6 din Complexul Leu) între orele 09:00 și 15:00.
La întâlnirea cu viitorii jurnaliști, EUB va prezenta ultimele apariții editoriale din domeniile filologie, filosofie, istorie și, evident, jurnalism.
Cu acest prilej, EUB organizează, la ora 12:00, lansarea a două lucrări importante din domeniul jurnalismului, lucrări coordonate de către profesor Daniela Rovența-Frumușani: „Discourse Hypostases/Hypostases Discoursives” (Ipostaze discursive); „Repere conceptuale și perspective teoretice în Științele Comunicării. Studii doctorale – vol. 2/2012”.
În numărul 2 al revistei Repere conceptuale și perspective teoretice în Științele Comunicării…, se poate citi, printre altele, despre: „Religie, comunicare și mass-media…”, „Modele și structuri constitutive ale documentarului”, „Direcții contemporane în sociologia profesiilor”, „Comunicare online: de la comunicare impersonală la comunicarea de masă”.
2,196 total views, 2 views today