Caravana EUB la Congresul European de Filosofie Analitică

ECAP8În perioada 28 august – 2 septembrie 2014, va avea loc Congresul European de Filosofie Analitică (aflat la a opta ediţie – ECAP8), ce se desfăşoară anul acesta la Bucureşti. Evenimentul este organizat, la nivel local, de Universitatea din Bucureşti şi Societatea Română de Filosofie Analitică – SRFA (al cărei preşedinte este prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti; SRFA este afiliată la Societatea Europeană de Filosofie Analitică). În acest moment aniversar pentru Universitatea din Bucureşti (150 de ani de existenţă), ştiinţa românească se remarcă, o dată în plus, prin contribuţia la colaborarea între filosofii analitici europeni. Lucrările congresului se înscriu în următoarele domenii: istoria filosofiei; epistemologie; filosofia ştiinţei; logică; filosofia limbajului; filosofia minţii şi teoria acţiunii; metafizică; etică; estetică; filosofie politică şi filosofia dreptului.

Caravana EUB va fi prezentă la Facultatea de Filosofie (Splaiul Independenţei nr. 204, sector 6) timp de două zile  vineri, 29 august, şi sâmbătă, 30 august, în ambele zile începând de la ora 09:00 – cu producţia editorială ce corespunde variatelor secţiuni ale evenimentului, publicaţii de notorietate în limbile română şi engleză.

 1,999 total views,  12 views today

Tagged

About Raluca GRIGORIU

redactor EUB

View all posts by Raluca GRIGORIU →

Alte articole

Lasă un răspuns