„Caravana Cărții Științifice” a Editurii Universității din București (EUB) a fost onorată cu o invitație de excepție: aceea de a fi prezentă, cu toate aparițiile sale editoriale în domeniu, la cel de-al 12-lea Colocviu Internațional despre „Limba Română: Variație sincronică, Variație diacronică”, eveniment organizat de către Departamentul de Lingvistică (Facultatea de Litere a Universității București), Centrul de Lingvistică Teoretică și Aplicată, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. În afară de prezența lingviștilor români de la toate centrele universitare din țară, la colocviu își vor prezenta ultimele cercetări de specialitate personalități marcante de la universitățile Oxford (Marea Britanie), York (Canada), Cambridge (Marea Britanie).
„Caravana Cărții Științifice” va poposi în holul de marmură al Facultății de Litere (intrarea prin str. Edgar Quinet, vis-a-vis de Arhitectură) în prima zi a colocviului, vineri, 14 decembrie 2012, de la ora 09:00 până la ora 19:00.
În aceeași zi, paralel, tot la Facultatea de Litere se va desfășura cea de a doua ediție a evenimentului „Conferințele Alumnilor”, manifestare la care vor participa studenții de odinioară și studenții de azi ai facultății.
Drept urmare, EUB va expune o gamă variată de titluri din domeniile Lingvistică (gramatică și fonetică, pragmatică și stilistică, lexic, semantică, istoria limbii, dialectologie, didactica limbii române), Literatură, Teoria literaturii, Folclor.
2,721 total views, 2 views today