TELEFOANE: Redacție 021 305 46 74 | Tipografie 021 315 25 10 | Librărie 021 305 37 03
În atenţia Colegiului Editorial al Universităţii din Bucureşti

În atenţia Colegiului Editorial al Universităţii din Bucureşti

Vă informăm că, potrivit noilor dispoziţii, Editura Universităţii din Bucureşti (EUB) nu mai acceptă cereri de continuări de tiraje scrise de mână. Cererile trebuie să aibă antetul facultăţii/departamentului din care face parte autorul, număr de înregistrare (de ieşire către EUB), avizul decanului (al unui prodecan sau al directorilor de departamente), precum şi specificarea „epuizat”, dată […]

Read More

Stimate colege/Stimați colegi,

Conducerea Editurii Universității din București (EUB) informează cadrele didactice, cercetătorii, toți autorii de lucrări și studii științifice că activitatea editorială a EUB nu s-a întrerupt până în prezent și nu se întrerupe niciodată pe durata stării de urgență.
În acest sens, rugăm reprezentanții Colegiului Editorial al Universității din București, conducerile facultăților și departamentelor UB să anunțe în teritoriu că cei interesați de publicarea volumelor la EUB pot apela oricând la serviciile editurii, fie telefonic (0213054674), fie online (editura@g.unibuc.ro), în fiecare săptămână, de luni până vineri inclusiv, pentru a evita cât mai mult lucrul față-în-față.
Secretariatul tehnic al EUB continuă să primescă lucrările, redactorii și tehnoredactorii lucrează non-stop la fiecare solicitare, iar Tipografia EUB acționează imediat la fiecare comandă primită.
În speranța că vom trece cu bine de criză, EUB urează tuturor multă sănătate.

Director EUB, Alexandru Calmâcu