Redacție 0760 013 746, 0726 390 815 Tipografie 0799 210 566 Librărie 0760 013 746
Relații cu publicul redacție: luni-vineri 9.00-13.00

PLASTICITATE ȘI MATERIALITATE ÎN LEGĂTORIA MEDIEVALĂ ROMÂNEASCĂ

  • Autor: LUCIAN DOGAN
  • An aparitie: 2019
  • Numar de pagini: 306
  • Format: B5
  • ISBN: 978-606-16-1076-1
  • Limba textului: română

34,00 lei

În perioada Evului Mediu românesc s-a manifestat un interes special atât pentru cartea ferecatǎ cât şi pentru cartea legatǎ în piele, ambele concepute sǎ transmită un mesaj cu caracter cultic, drept pentru care însǎşi legǎtura capǎtă atributul sacralităţii. Prin urmare, legătoria de carte nu este un simplu artificiu de decorare a unei suprafeţe de câţiva centimetri pătraţi şi nici simplu meşteşug de a executa o protecţie unui bloc de file, ci un program estetic de sorginte bizantină integrat admirabil din punct de vedere iconografic în discursul marilor creaţii din spectrul picturii şi arhitecturii bisericeşti. Această relaţionare între carte, cititor (slujitor) şi edificiu rezultă şi din gestul comanditarilor, domni, boieri, mitropoliți și alți binevoitori ştiuţi şi neştiuţi, care au avut meritul de a se „amesteca pe lângă meșteșugul artistului”, cu o anumită știință, pentru că „domnii noștri – spune Nicolae Iorga – nu primeau orice, ci cereau argintarilor anumite lucruri”… Calităţile indiscutabile ale acestor creaţii care îmbracă volume scrise şi tipărite cu litere chirilice şi greu accesibile azi reprezintă atât pentru cercetători cât şi pentru amatorul de carte un răgaz de cunoaştere şi meditaţie.
În capitolele acestui volum sunt relevate consideraţii etimologice, principii folosite în evaluarea critică a legăturilor de carte, funcţii ale legăturilor, repere istorice şi estetice, date şi observaţii menite să evidenţieze stiluri, să facă cunoscuţi meşteri, să identifice şi să argumenteze scheme compoziţionale specifice. În lumina acestor analize se configurează ideea că legătoria de carte de la noi îşi are propriul stil pe care îl numim stil românesc.

 10,696 total views,  2 views today

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.