TELEFOANE: Redacție 021 410 23 84 | Tipografie 021 315 25 10 | Librărie 021 305 37 03

Valorile predau valoare…

Alexandru Calmacu… este una dintre devizele Universității din București (UB), la cei 150 de ani de la înființare.

Bucureștenii, și nu numai, atât de obișnuiți cu decorul din centrul Capitalei, în special cu arhitectura principalei clădiri a instituției de învățământ superior, nu mai au capacitatea să identifice anumite detalii, ce apar sau dispar cu timpul pe (de pe) fațada impunătorului edificiu. Privirile trecătorilor s-au obișnuit până și cu așa-zisele desene gen „graffiti”, ce tronează pe toți pereții impunători, un fel de mâzgălituri vopsite, din care nu înțelegi nici mesajul, nici entuziasmul sau supărarea unora și altora. Din acest motiv, nici noi, implicați direct în treburile universitare, nu am observat înscrisul de pe uriașul banner ce acoperă un sfert din peretele exterior al Facultății de Matematică.

Ei bine, participând la deschiderea Festivalului „Școala cu nume mari”, organizat în aceste zile de către UB la Statui, am fost surprins de următoarea întâmplare.

Semaforul de la trecerea de pietoni dinspre Statui spre Universitate parcă întârzia să arate culoarea verde. Un ciorchine de oameni s-a format în spate. Bannerul cu pricina fâlfâia impunător în față. Un tânăr din dreapta noastră citește prietenului cu voce tare: Valorile predau valoare. Ne-a surprins și pe noi. Apoi, tot acel tânăr îi spune amicului: „Măi, ce frumoasă e deviza! Are multe înțelesuri!”. „Așa este! – aud răspunsul celuilalt – cine înțelege, nu poate fi decât copleșit”. Am întors capul, i-am privit, și băieții au cotit-o anonim la dreapta, în direcția Teatrului Național.

Din această secvență urbană nu am simțit și văzut nici ironie, nici zâmbete zeflemitoare. Spre surprinderea noastră, totul a fost firesc, chiar puțin afectiv, ceea ce înseamnă mai mult decât o simplă concluzie.

1864-2014. Sau 150 de ani de existență. Este o vârstă care pentru alte universități de prestigiu din Europa sau din lume înseamnă puțin. Însă pentru noi, românii, înseamnă mult, enorm de mult! Prin deviza pe care am subliniat-o din spusele celor doi tineri anonimi nu mai e nevoie de completări statistice și seci. Nu ne plac cuvintele pompoase, însă un element trebuie adăugat și precizat. Această vârstă, de 150 de ani, mai înseamnă un arc de timp al frumosului. Un frumos pentru națiunea română, un frumos pentru intelectualitatea acestei țări, pentru creația artistică, pentru cercetarea științifică, pentru fiecare cetățean simplu care a trecut prin amfiteatrele Universității din București. Și ca cititorii să înțeleagă sensul acestui frumos, îl voi cita pe prietenul și colegul de generație, scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu, care spunea: „Dacă m-ar trezi cineva în toiul nopții și m-ar întreba cine sunt, cu ochii închiși, fără a mă uita în oglindă, aș răspunde – sunt student!”.

Firesc, deviza care a impresionat tinerii de pe stradă este efectul lingvistic și semantic al unei existențe marcate prin valoare istorică. Nu putem recepta altfel mesajul, dacă nu citim, sau recitim, textul din actul de constituire a Universității din București, semnat de ultimul domn al Țării Românești – cum îl numea Nichita Stănescu – și scris într-o sensibilă și curată limbă românească:

„Alexandru Ioan I, cu mila lui Dumnezeu și Voința Națională, Domn al Principatelor Unite Române,

La toți de față și viitori sănătate,

Asupra raportului ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul Învățământului Public și al Cultelor sub nr. 21133,

Am decretat și decretăm:

Art. 1. Facultățile din București unite împreună vor purta numele de Universitatea din București.

Art. 2. Profesorii facultăților se vor aduna împreună și vor alege pe rectorul Universității.

Art. 3. Profesorii fiecărei facultăți în parte vor alege pe decanul facultății respective.

Art. 4. și cel din urmă. Ministrul nostru Secretar de Stat la Departamentul Învățământului Public și al Cultelor este însărcinat cu executarea ordonanței de față.

Datu-s-au în Domneasca noastră capitală București, în anul mântuirii 1864, iar al domniei noastre al șaselea”. (Decretul nr. 765, Arhivele Naționale Istorice Centrale, Dosar 522/1864, f.165)

Frumosul, despre care vorbeam, se trage din frumosul care va dăinui în veci.

2,085 total views, 6 views today

Tagged

About Alexandru CALMÂCU

Alexandru Calmâcu este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti pe Educaţie, cu o experienţă în presă de peste 25 de ani, timp în care a lucrat pentru instituţii media precum Agerpres (unde a fost corespondent de război în Transnistria), Evenimentul Zilei, Gardianul şi Puterea. Din 2011 predă Genurile presei scrise la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, iar din 2012 ocupă funcţia de redactor şef al Editurii Universităţii din Bucureşti.

View all posts by Alexandru CALMÂCU →

Related Posts

Leave a Reply