Redacție 0760 013 746, 0726 390 815 Tipografie 0799 210 566 Librărie 0760 013 746
Relații cu publicul redacție: luni-vineri 9.00-13.00

DIMITRIE GUSTI. CORESPONDENŢĂ. ACTE ŞI DOCUMENTE (Bibliografie adnotată)

  • Autor: ZOLTÁN ROSTÁS, MIREILLE RĂDOI (coord.)
  • An aparitie: 2017
  • Numar de pagini: 466
  • Format: 70/100
  • ISBN: 978-606-16-0889-8

55,00 lei

Dacă la Anton Golopenția scrierea de scrisori avea mai multe rosturi, unele dezvăluind planuri de cercetare, altele fiind de organizare, unele constituind deseori eseuri literar-filosofice, pentru Gusti corespondenţa a fost doar un instrument de organizare. Prin urmare, corespondenţa nu face parte din opera sa teoretică, este însă strâns legată de dimensiunea de pedagogie şi politică socială.».“

Zoltán Rostás

ZOLTÁN ROSTÁS este profesor de sociologie şi de comunicare la Universitatea din Bucureşti. Din 2005, este conducător de doctorat în domeniul istoriei sociale şi al istoriei sociologiei la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. A publicat volumele:   Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Bucureşti, Paideia, 2000; O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Bucureşti, Printech, 2001; Chipurile oraşului. Istorii de viaţă din Bucureşti. Bucureşti, Polirom, 2002; Sala luminoasă. Primii monografişti ai şcolii gustiene, Bucureşti, Paideia, 2003; Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elizabeta Odobescu-Goga. Jurnalul din perioada 1916-1918, Bucureşti, Paideia, 2004; Atelierul gustian. O abordare organizaţională, Bucureşti, Tritonic, 2005; Parcurs întrerupt. Discipoli din anii ’30 ai şcolii gustiene, Bucureşti, Paideia, 2006; Dialog neterminat, în colab. cu Ioan Mihăilescu, Bucureşti, Curtea Veche, 2007; Mihai Pop. Vreau şi eu să fiu revizuit. Publicistica din anii 1937-1940. Antologie, Bucureşti, Paideia, 2010;  Dimitrie Gusti şi colaboratorii. CORNOVA 1931, ed. îngrij. în colab. cu Marin Diaconu şi Vasile Şoimaru, Chişinău, Quant, 2011. Răfuiala cu scopurile noastre. Şcoala sociologică de la Bucureşti în cotidianul Ecoul, 1943-1944. Culegere, Paideia, 2013; Universitatea interbelică a sociologilor gustieni. Studii, coord., Editura Universităţii din Bucureşti, 2014, Alţi Bucureşti interbelici. Studii şi cronici gustiene. Antologie, Vremea, 2014; Al XIV-lea Congres Internaţional de Sociologie, 1939. Culegere, în colab. cu Marin Diaconu, Editura Universităţii din Bucureşti, 2015. A realizat numere speciale cu tematică gustiană la revistele Les Études Sociales, Sfera Politicii, Transilvania, Sociologie Românească şi Revista Română de Sociolgie. A coordonat, alături de Antonio Momoc, Sorin Stoica, Florentina Ţone şi Theodora-Eliza Văcăresu, nouă culegeri de istorie orală.

Conf. univ. dr. MIREILLE RĂDOI, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” începând cu anul 2010, este absolventă a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ca șef de promoție), licențiată în Psihosociologie, ulterior absolventă a studiilor de masterat în Politologie și doctor în Științe Politice. Adeptă a dezvoltării profesionale, și-a continuat educația profesională prin diferite stagii de pregătire internațională, printre care Fullbright & US State Department Grant, în 2006. În prezent, este profesor asociat la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj-Napoca, la Academia Națională de Informații și la Universitatea „Titu Maiorescu” din București. Parcursul ei profesional acoperă poziții de decizie în mediul public și privat: director de marketing la „Saatchi & Saatchi” și la Computas IT România; expert pentru Parlamentul României în cadrul Comisiei speciale comune privind supravegherea serviciilor de informații; profesor la Colegiul Național de Apărare; director al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO); director de Cabinet la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; reprezentantul României în board-ul Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Infomatice și a Datelor (ENISA). A publicat zece volume în calitate de autor sau coordonator, precum și peste o sută de studii și articole științifice în diverse cărti și reviste de specialitate. În anul 2011, a reînfiinţat Fundaţia Universitară „Carol I”, a cărei preşedintă este. A iniţiat festivalul cultural „Strada de C’Arte”, ajuns anul acesta la ediția a V-a.

 19,114 total views,  22 views today

Stoc epuizat

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.