Redacție 0726 390 815 Tipografie 0799 210 566 Librărie 021 305 37 03
Începând cu 1 iulie 2021, cele două edituri ale Universității din București (Editura Universității din București, respectiv Editura Ars Docendi) s-au reorganizat într-o singură entitate, sub numele Editura Universității din București - Bucharest University Press.
Activitatea comercială a noii edituri este suspendată până în a doua jumătate a lunii septembrie 2021. Ulterior, comenzile de carte vor putea fi plasate la adresa comenzi-eub@unibuc.ro.

DE LA LEAC LA REȚETĂ. MEDICALIZAREA SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ÎN VEACUL AL XIX-LEA

  • Autor: Lidia TRĂUȘAN-MATU
  • An aparitie: 2011
  • Numar de pagini: 446
  • Format: A5
  • ISBN: 978-606-16-0001-4

29,00 lei

Politica  de  medicalizare  promovată  de  autoritățile  publice,  din  epoca regulamentară  până  în  anii  Unirii,  ai  domniei  lui  Cuza  și  ai  începutului  de domnie a lui Carol I, este tema fundamentală abordată de autoarea acestei cărți. Lidia  Trăușan-Matu  urmărește  rând  pe  rând  modernizarea  actului  medical, legislația  adoptată,  învățământul   medical,  literatura  de  specialitate  și  de popularizare, asociațiile medicale, inserarea  socială  a profesiunilor medicale. Cititorul are satisfacția de a descoperi o mulțime de date, nume, titluri și idei, de natură să dea o imagine completă asupra culturii medicale din epocă.

 15,498 total views,  2 views today

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.

Începând cu 1 iulie 2021, cele două edituri ale Universității din București (Editura Universității din București, respectiv Editura Ars Docendi) s-au reorganizat într-o singură entitate, sub numele Editura Universității din București - Bucharest University Press.

Toate propunerile de proiecte editoriale, precum și corespondența referitoare la fluxul editorial, se vor transmite la adresa editura@g.unibuc.ro.

Activitatea comercială a noii edituri va fi suspendată până în a doua jumătate a lunii septembrie 2021. Ulterior, comenzile de carte vor putea fi plasate la adresa comenzi-eub@unibuc.ro.


*****

Pentru a facilita procesul de reorganizare a celor două edituri ale ale Universității din București (Editura Universității din București, respectiv Editura Ars Docendi) într-o singură entitate, sub numele Editura Universității din București - Bucharest University Press, decidem:

· începând din 15 iulie 2021, Editura Universității din București – Bucharest University Press nu mai primește lucrări al căror termen de apariție este înainte de 1 octombrie 2021.

· în perioada 1 august-15 septembrie nu se mai primesc volume în lucru.