JULIEN GRACQ OU LA LITTÉRATURE À REBOURS DE LA LITTÉRATURE

«Y a-t-il des preuves d’une littérature contemporaine?», se demandait Julien Gracq en 1960. Quelque quarante-cinquante années plus tard, le doute là-dessus a peut-être atteint ses cotes les plus vertigineuses: l’idée de «fin de la littérature» est de plus en plus présente dans le discours sur la littérature.

En enregistrant avec la finesse d’un sismographe les mutations qui se produisent dans ce domaine, en cherchant leurs origines et en anticipant sur leurs évolutions, le conférence «Pourquoi la littérature respire mal» propose un tableau de la littérature de l’époque lucide, mais, en même temps, angoissant. Sartre, Camus, Malraux, Robbe-Grillet, des noms que Gracq range sous la bannière d’une littérature qui dit «non» au monde et auxquels il oppose Breton et les surréalistes, seraient peut-être les premiers grands responsables de la «mort de la littérature».

(,,Există dovezi ale unei literaturi contemporane?” se întreba Julien Gracq în 1960. După vreo patruzeci-cincizeci de ani, această îndoială a atins poate cel mai înalt grad: ideea de ,,sfârșit al literaturii” este tot mai prezentă în discursul despre literatură.

Înregistrând cu finețea unui seismograf mutațiile din această sferă, căutându-le originile și anticipându-le evoluțiile, conferința ,,De ce literatura respiră greu” propune un tablou lucid, dar și neliniștitor, al literaturii epocii. Sartre, Camus, Malraux, Robbe-Grillet, nume pe care Gracq le înregimentează sub drapelul unei literaturi care spune ,,nu” lumii și față de care îi opune pe Breton și pe suprarealiști, ar fi poate primii mari responsabili pentru ,,moartea literaturii”).