Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Pentru o paradigmă ANTIAERIANĂ
- Autor: SEBASTIAN GRAMA
- An aparitie: 2019
- Numar de pagini: 164
- Format: A5
- ISBN: 978-606-16-1140-9
- Limba textului: română
17,00 lei
„Pentru o paradigmă antiaeriană este o lucrare de filosofie a culturii. Cuvântul « paradigmă » se referă atât la cea retorică (având înţelesul de discurs-model spre uzul celor ce studiază arta vorbirii), cât şi la cea culturală (ca structură ce ordonează mentalul, creaţia, ariile de interes, valorile, temerile, aspiraţiile unei epoci). Cartea examinează urmările amănuntului că trăim în era zborului. Nu doar concret, prin apariţia transportului – şi a războiului – aerian, ci deopotrivă simbolic, prin generalizarea unui formalism ce tinde să ne îndepărteze tot mai mult de intimitatea lumii (fie ca natură, fie ca societate, presupunând că diferenţa mai este cu adevărat clară). Chestiunea, prima facie, nu pare să aibă nimic uimitor, pentru că zborul acordă exclusivitate văzului, celelalte simţuri, în condiţiile unei extreme distanţări, devenind inutilizabile. Or, de pe la Greci, vizualul a deţinut o poziţie centrală în cultura europeană. Binele este Soarele, educaţia este iluminare, iar termenii acestei culturi aparţin masiv zonei vederii şi luminii (ca idee, teorie, speculaţie, viziune…). Timpul recent ne-a pus în faţa unor efecte secundare ale acestei vechi predilecţii: excesul de imagine, pierderea contactului cu semnificaţia reală, vitală a conceptelor etc. Volumul de faţă tratează aceste probleme adesea cu ironie, nostalgic uneori, asumând o anume libertate faţă cu stilul pur academic”. (Autorul)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.