Redacție 0788 249 544 Tipografie 0799 210 566 Librărie 021 305 37 03 Comenzi online 021 410 25 75

FUNGAE IN AGRICULTURE, MEDICINE AND PATRIMONY

  • Autor: Tatiana Eugenia ȘESAN, Cătălin TĂNASE
  • An aparitie: 2009
  • Numar de pagini: 306
  • Format: B5
  • ISBN: 978-973-737-677-0

“Cartea celor doi autori reprezintă rodul colaborării interuniversitare între titularii cursurilor de Micologie de la Universitățile din București și Iași, constituind volumul I al unui preconizat tratat de Micologie. Ambii autori au publicat numeroase lucrări de specialitate, separat sau în colaborare, care premerg sau chiar facilitează înțelegerea sintezelor cuprinse într-un tratat de amploare în domeniul micologiei: lucrări precum Concepte actuale în taxonomia ciupercilor, Ghid de recunoaștere a ciupercilor comestibile și toxice, Mycobiota – sisteme de clasificare, precum și lucrări de mai mică amploare, dar de strictă specialitate, care îi ajută pe beneficiarii acestui tratat și pe toți cei care îl citesc să înțeleagă mai bine importanța domeniului și rolul ciupercilor în Biosferă și mai ales în viața societății umane de pe Terra”. (Profesor dr. Ioan Cristurean, Facultatea de Biologie, Universitatea din București).

 14,731 total views,  2 views today

Categories: , Tag:

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

Începând de luni, 20.03.2023, reluăm comenzile online

Librăria este în continuare închisă pentru relocare