SINTAXA CONSTRUCȚIILOR COORDONATE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Monografia de față constituie o analiză detaliată a principalelor aspecte problematice pe care le ridică studiul construcţiilor coordonate în limba română, în lumina cercetărilor recente dedicate coordonării. Lucrarea de față este structurată în patru mari capitole, fiecare dezbătând câte un aspect problematic.
Primul capitol delimitează domeniul empiric al coordonării, insistând pe dihotomia coordonare vs. subordonare: sunt propuse teste distinctive ce permit delimitarea celor două relații sintactice, pentru ca mai apoi să fie discutate tipurile sintactice ale coordonării, precum şi inventarul conjuncțiilor coordonatoare din limba română. Al doilea capitol tratează noţiunea de paralelism în coordonare, insistându-se pe multitudinea de asimetrii ce pot fi observate la oricare dintre nivelurile lingvistice (morfo-sintactic, semantic, discursiv). Al treilea capitol propune o analiză sintactică a coordonării, aducându-se argumente în favoarea unei structuri ierarhice și a unui comportament atipic, structura coordonată comportându-se în fond ca un grup exocentric (fără centru de grup). Al patrulea capitol abordează fenomenul elipsei în coordonare, cu o analiză detaliată a celor mai frecvente construcții eliptice în cadrul coordonării, pentru a evidenția, dincolo de proprietățile specifice fiecărei construcții, proprietățile lor generale care explică afinitatea elipsei pentru coordonare.
Perspectiva este una în principal sintactică, dar, având în vedere complexitatea fenomenelor discutate, abordarea este una integrativă, sintaxa fiind în permanență tratată la interfața cu alte niveluri lingvistice (în special, semantica și discursul).