IDENTIFYING VERBAL COMPLEMENT ELLIPSIS AND ITS ANTECEDENT: A CORPUS-BASED STUDY IN ROMANIAN

Elipsa a fost studiată în primul rând ca fenomen sintactic. Cu toate acestea, o caracteristică definitorie (și, în opinia noastră, cea mai intrigantă) a elipsei este faptul că aceasta constituie un mijloc de a comunica material lingvistic lipsit de formă fonetică. Această carte analizează două aspecte care apar în procesul de recuperare a informației lingvistice nepronunțate: recunoașterea faptului că un enunț este eliptic și identificarea antecedentului corect – ambele fiind esențiale pentru recuperarea materialului omis. Deși exemplele din literatura de specialitate tratează adesea aceste două elemente ca fiind date, examinarea elipsei așa cum apare ea în corpusuri (lucrarea de față se concentrează în mod specific asupra elipsei complementelor propoziționale în limba română) relevă faptul că situația nu este nici pe departe atât de simplă pe cât ar putea sugera exemplele izolate. Un verb care necesită un complement (propozițional) poate apărea în absența acestuia într-o varietate de situații, dintre care multe nu reprezintă, de fapt, cazuri de elipsă. În plus, în cazul acestui tip de elipsă, poziția antecedentului față de locul elipsei nu este supusă niciunor constrângeri evidente.
Prin urmare, orice sintagmă verbală prezentă în contextul în care apare o elipsă de acest tip constituie un posibil antecedent al respectivei elipse. Totuși, în ciuda acestor potențiale surse de ambiguitate, în toate cazurile examinate de noi, nici caracterul eliptic al construcției și nici identitatea antecedentului nu au ridicat semne de întrebare, atâta timp cât contextul în care apărea elipsa era cunoscut. Acest lucru sugerează existența unei convenții comune, a unui set de reguli, care permite interpretarea unui enunț (posibil) eliptic conform intenției vorbitorului.
Studiul nostru concluzionează că cheia pentru a răspunde la aceste întrebări constă în analizarea procesului de integrare a unui enunț (eliptic) în discurs, prin stabilirea unor relații locale de coerență discursivă (Kehler 2002) care leagă enunțurile între ele în succesiune, ținând totodată cont de cerința ca enunțurile dintr-un discurs să contribuie la atingerea scopului de a răspunde la o întrebare aflată în discuție sau QUD (*Question Under Discussion* – Roberts 2012 [1996]). Receptorul unui enunț eliptic selectează antecedentul care permite stabilirea unei relații de coerență discursivă între enunțul ce conține antecedentul și enunțul eliptic (sau, dacă antecedentul este exoforic, îl selectează din QUD), adică alege varianta care asigură coerența discursului. Interpretările non-eliptice ale structurilor în care lipsește un complement elidabil corespund situațiilor în care o interpretare eliptică a aceleiași structuri ar face imposibilă, din punct de vedere semantic, stabilirea unei relații de coerență a discursului.