Redacție 0760 013 746, 0726 390 815 Tipografie 0799 210 566 Librărie 0760 013 746
Relații cu publicul redacție: luni-vineri 9.00-13.00

Procedura peer-review

Editura Universității din București – Bucharest University Press adoptă o politică strictă de control al calității științifice prin sistemul de peer review dublu anonim. Procedura de peer review este particularizată în funcție de tipul de proiect editorial propus spre publicare.

1. Pentru publicațiile periodice (reviste, anale), comitetul editorial al fiecărei publicații periodice este responsabil de procesul de peer review. Se va aplica cu consecvență sistemul de peer review dublu anonim.

2. Volumele de autor vor fi recenzate de doi referenți de specialitate externi instituției la care este afiliat autorul volumului, respectându-se astfel rigorile sistemul de peer review dublu anonim. Referenții de specialitate sunt selectați din propunerile transmise de facultăți prin prodecanul de resort. Pentru volumele incluse în colecții, coordonatorul/coordonatorii colecției participă la procesul de desemnare a referenților. În cazul unor recomandări contradictorii primite de la cei doi referenți, funcționează ca instanță de arbitraj Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB); Consiliul științific al ICUB (pe fiecare secțiune în parte) numește un al treilea referent de specialitate. Pentru a asigura un proces de peer review anonim, părțile (personalul EUB-BUP și responsabilii din afara EUB-BUP) convin că identitatea referenților de specialitate este confidențială.

Aspecte operaționale:

(a) În vederea evitării cazurilor de plagiat, autoplagiat și a altor forme de fraudă academică, manuscrisele primite sunt supuse analizei cu un soft de identificare a similitudinilor, autorizat de Universitatea din București. Odată cu transmiterea către referenți a manuscrisului anonimizat, se va transmite și raportul de similitudine generat.

(b) Editura își rezervă dreptul să respingă direct (desk rejection) manuscrisele pentru care raportul indică plagiat, autoplagiat sau proporții ridicate de similitudine cu surse incorect citate. Eventualele litigii sunt rezolvate de comisiile de specialitate ale Universității din București (Comisia de Etică, Comisia de Etică a Cercetării).

(c) Procesul de peer review este coordonat de Editură prin Șeful Biroului Redacție. Entitățile denumite mai sus desemnează referenții de specialitate interni și externi, însă fluxul editorial (transmiterea manuscrisului și a raportului de similitudine către referenți și primirea referatelor de la referenți, precum și legătura cu autorul) sunt atribuții ale Editurii, îndeplinite de Șeful Biroului Redacție. Structurile de conducere ale Editurii (Coordonatorul instituțional și Șeful de serviciu) funcționează ca instituții de verificare a procesului.

3. În cazul volumelor colective (volume tematice, volume omagiale, volume de conferință etc.), coordonatorul/editorul volumului este responsabil de asigurarea procesului de peer review și de asigurarea legăturii cu autorii (transmiterea referatelor anonimizate, semnarea acordului de publicare pentru fiecare contribuție etc.). Fiecare contribuție (articol, capitol) din volum este supusă procesului de peer review dublu anonim.

La depunerea volumului către editură, coordonatorul/editorul va depune și setul de referate aferente contribuțiilor din volum, câte două referate (vezi Anexa 2) pentru fiecare contribuție, precum și lista referenților pentru fiecare contribuție din volum (vezi Anexa 3). Contribuțiile introductive (prezentarea volumului, prefața) nu se supun procesului de peer review.

Dintre cei doi referenți de specialitate, unul poate fi intern Universității din București, iar celălalt are o afiliere diferită de cea a instituției în care își desfășoară activitatea autorul/autorii contribuției evaluate; coordonatorul/editorul (sau unul dintre coordonatorii/editorii) volumului poate întocmi unul dintre rapoartele de peer review dintre cele două aferente fiecărei contribuții.

Desemnarea referenților este atribuția coordonatorului/editorului volumului.

Procesul de peer review este coordonat de coordonatorul/editorul volumului și verificat de Editură prin structurile sale de conducere (Coordonatorul instituțional, Șeful de serviciu, Șeful Biroului Redacțional).

Aspecte operaționale:

În vederea evitării cazurilor de plagiat, autoplagiat și a altor forme de fraudă academică, manuscrisele primite sunt supuse analizei cu un soft de identificare a similitudinilor, autorizat de Universitatea din București. Contribuțiile pentru care raportul indică proporții ridicate de similitudine cu surse incorect citate vor fi supuse unor verificări ulterioare; editura își rezervă dreptul să respingă contribuțiile care prezintă probleme de integritate academică.

4. Alte tipuri de proiecte editoriale (atlase, albume, books of abstracts, booklets, colecții de documente, ediții de text, traduceri etc.) sunt supuse unui control de către structurile de conducere ale Editurii (Coordonatorul instituțional, Șeful de serviciu, Șeful Biroului Redacțional). Pentru unele dintre aceste tipuri de proiecte editoriale, Editura poate solicita întocmirea unui aviz de publicare (vezi Anexa 4).

Alte aspecte

1. Planul editorial anual este supus controlului de calitate de către o echipă mixtă formată din prorectorul de resort și structurile de conducere ale EUB-BUP (Coordonatorul instituțional, Șeful de serviciu, Șeful Biroului Redacțional) și este propus către probare în BECA. Lucrările din planurile editoriale anuale anterioare nu se reportează (trebuie incluse din nou în planul editorial). Prezența unui titlu în planul editorial anual depus de către facultate nu garantează automat publicarea titlului respectiv; publicarea este condiționată de procesul de peer review.

2. Referenții externi Universității din București vor fi selectați, cu precădere, din structurile Consorțiului Universitaria (facultăți, centre și institute de cercetare), din institute de specialitate ale Academiei Române și din universități, centre și institute de cercetare consacrate din România și din străinătate. În măsura în care este posibil, se va institui un sistem de reciprocitate între Universitatea din București și instituțiile partenere.

3. Odată cu depunerea materialelor la editură, se vor întocmi sau transmite documentele necesare pentru fiecare tip de publicație în parte (contract editorial, comandă editorială, acorduri de copyright, acorduri de publicare), specificate în procedura operațională a Editurii.

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA 4

Loading

Alte articole