ACTELE DE LIMBAJ ÎN RELATAREA AUTOBIOGRAFICĂ ROMÂNEASCĂ (1990–2010)

O analiză a funcţionării limbajului ca acţiune în cadrul comunicării din discursul autobiografic românesc de după 1990. Dorinţa a fost de comenta discursul, de a evidenţia mecanismul producerii semnificaţiilor și corelarea proceselor de semnificare cu cele de comunicare, specificul procesului comunicării verbale în naraţiunea autobiografică, un tip particular de discurs.
Lucrarea demonstrează că, pentru înţelegerea oricărei epoci, metoda investigaţiei orale este benefică, mai ales pentru perioadele de dictatură, când dovezile scrise reflectă numai parţial realitatea sau lipsesc.
Timpul este reconstituit pe măsură ce intervievatele sunt determinate să-şi analizeze şi să-şi conştientizeze biografia, iar în poveştile lor de viaţă descriu atât viaţa interioară, cât şi contextele sociale traversate, refac lumea aşa cum au trăit-o şi au înţeles-o.