Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
OAMENI, CRIZE ȘI SOLUȚII ÎN ISTORIE
- Autor: Florentina NIȚU, Elena-Adelina TUDOR (editori)
- An aparitie: 2024
- Numar de pagini: 294
- Format: B5
- ISBN: 978-606-16-1510-0
- Limba textului: română
49,00 lei
Volumul Oameni, crize și soluții în istorie adună o parte dintre materialele prezentate în cadrul Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice, ediția a XVI-a, organizată de Asociația Studenților la Istorie „Dacia” și cercurile studențești ale facultății, în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universității din București. Sesiunea s-a construit în jurul a trei mari ateliere, organizate tematic și cronologic. Astfel, Atelierul de Istorie Antică și Arheologie, Istorie Culturală, Istoria Artei și Patrimoniu a propus în cadrul prezentului volum șase lucrări, în cadrul Atelierului de Istorie Medievală și Istorie Modernă au fost prezentate opt articole, iar Atelierul de Istorie Contemporană și Relații Internaționale a contribuit cu patru lucrări.
Tematica conferinței studențești a reflectat preocupările istoriografice ale momentului, post pandemice, scopul principal al acestei inițiative fiind acela de a crea un cadru academic care să ofere studenților interesați posibilitatea să dezvolte comunicări, dezbateri și schimburi de idei cu privire la o multitudine de evenimente și concepte istorice și, bineînțeles, să-și valorifice pasiunea pentru domeniul istoriei.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.