APOZIŢIA NOMINALĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ VECHE (secolele al XVI-lea – al XVIII-lea)

„Cartea Georgianei Pîrvuleţ tratează un subiect dificil şi extrem de interesant, punând în relaţie aspecte sintactice, semantice şi pragmatice ale unei structuri lingvistice complexe, pe care o urmăreşte în diacronie. A descrie statutul aparte al apoziţiei este pentru autoare un bun prilej de a atrage atenţia asupra multor probleme spinoase ale lingvisticii: limitele sintaxei, relaţia dintre subordonare şi coordonare, raportul dintre relaţiile strict sintactice şi fenomenele cu componentă discursivă (incidenţă, anaforă etc.). Autoarea dezbate toate aceste aspecte controversate, reuşind în acelaşi timp să ofere – într-o lucrare remarcabilă prin spiritul său sistematic, prin claritate şi rigoare în enunţarea şi argumentarea ideilor şi în formularea concluziilor – o imagine detaliată a formelor şi a funcţiilor apoziţiei în textele româneşti vechi, din secolele XVI-XVIII. Avem în faţă o lucrare foarte bine documentată, bogată în informaţii şi în contribuţii personale (noutatea abordării sale este evidentă atât în plan teoretic, cât şi prin mulţimea datelor diacronice pe care le furnizează), care va deveni un titlu obligatoriu în bibliografia apoziţiei româneşti.” (Rodica Zafiu)