DELAŢIUNEA CA PRACTICĂ SOCIALĂ ŞI DISCURSIVĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ

Volumul investighează o realitate discursivă puțin sau chiar deloc abordată în studiile lingvistice de profil: discursul delațiunii în perioada regimului comunist.
Lucrarea abordează tema prin apropieri și încercuiri succesive și descrie mai întâi rolul Securității ca instituție represivă esențială a statului comunist (român și nu numai). Se continuă apoi cu o analiză a raportului dintre culegerea de informații și delațiune, pentru a se ajunge în cele din urmă la delațiune ca practică socială și discursivă (sau și mai bine ca practică socială realizată prin discurs).
În centrul analizei se așază apoi tipurile de documente care ilustrează această practică, se face analiza lor comparativă și din punctul de vedere al indicilor de obiectivitate, și se inventariază ponderea evaluărilor personale în acest tip de discurs. Lucrarea este de o originalitate absolută atât în privința abordării subiectului, cât și prin elaborarea instrumentelor de analiză.
Problema centrală este, paradoxal, obiectul însuși al analizei. Existența unui discurs al delațiunii nu a fost susținută până acum, cel puțin după cunoștința mea, în nicio analiză dedicată societăților organizate totalitar după model sovietic. Este deci un pas uriaș de la a susține că oamenii se folosesc de delațiune în comunism până la a susține că delațiunea este un discurs articulat (chiar dacă dependent în existența sa de o anumită organizare politică a societății).