ISTORIA ROMÂNIEI ÎN 100 DE PORTRETE

„În secolul al XVII-lea, realizând o ierarhie a genurilor picturii, Academia Regală Franceză a plasat portretul pe poziția a doua (în urma picturii cu subiect istoric), ceea ce nu a făcut decât să recunoască importanța crescândă a acestuia. Pentru că portretul a avut un loc cu totul special în istoria artei și a însemnat mult mai mult decât o simplă înregistrare a fizionomiei unui personaj. Portretele au fost folosite pentru a transmite caracteristicile subiectului (statut, avere, însușiri fizice și intelectuale etc.) și abilitățile artistice ale creatorului, dar și pentru a oferi acces la informațiile de natură socială, culturală sau politică dintr-un anumit moment al istoriei. Nu este de mirare că portretul este singurul gen al picturii care are galerii proprii dedicate și care a oferit inspirație pentru nenumărate expoziții majore. Chiar dacă în spațiul românesc portretul nu are o tradiție la fel de îndelungată ca în vestul Europei (abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea făcându-se trecerea de la portretul votiv, supus canoanelor picturii medievale religioase, la portretul de șevalet, de inspirație occidentală), aceasta nu înseamnă că ducem lipsă de lucrări valoroase și originale.” (Dr. Cornel Ilie)