Redacție 0726 390 815 Tipografie 0799 210 566 Librărie 0760 013 746
Comenzi on-line: +(4) 021 410 25 75


Comunicat de presă >>>
Academia Română, împreună cu Societatea de Cultură Macedo-Română (SCMR), organizează miercuri, 22 octombrie 2025, ora 10, Academia Română (Calea Victoriei nr. 125) o sesiune de comunicări științifice care marchează centenarul stabilirii macedoromânilor în Dobrogea.
Manifestarea va avea loc în Aula Academiei, începând cu ora 10, și este onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va rosti cuvântul de deschidere. În deschiderea evenimentului vor lua, de asemenea, cuvântul acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, și acad. Nicolae Saramandu, președintele Societății de Cultură Macedo-Română. Comunicările științifice vor fi susținute de trei cercetători din institutele Academiei Române: dr. Viorel Stănilă, Institutul de Studii Sud-Est Europene, prof. univ. dr. Manuela Nevaci, Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan”, și dr. Emil Țîrcomnicu, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”.
Evenimentul organizat la Academia Română sărbătorește împlinirea, la 26 octombrie 2025, a o sută de ani de la sosirea din Balcani a primului vapor cu macedoromâni în Țara Mamă, România. De-a lungul timpului, macedoromânii au venit constant în spațiul românesc, cu mult înainte de 1925, un exemplu celebru putând fi povestea de viață a marelui învățat Andrei Șaguna, mitropolit ortodox al Transilvaniei, ai cărui părinți erau aromâni din Albania.
Vă invităm să participați la acest moment aniversar !

Cu aleasă considerație,
Președinte SCMR,
Acad. Nicolae Saramandu

Reorganizare Editura Universității din București

Reorganizare Editura Universității din București

Începând cu 1 iulie 2021, cele două edituri ale Universității din București (Editura Universității din București, respectiv Editura Ars Docendi) s-au reorganizat într-o singură entitate, sub numele Editura Universității din București – Bucharest University Press. Toate propunerile de proiecte editoriale, precum și corespondența referitoare la fluxul editorial, se vor transmite la adresa editura@g.unibuc.ro. Activitatea comercială […]

Mai mult